Ioan Slavici a fost indiscutabil un om ros de intrebari, la care a dat raspunsuri radicale, de cele mai multe ori impotriva curentului, el, altfel, omul bland si intelegator cu toti semenii din jurul sau. Poate din aceste indoieli pe care timidul Slavici le-a exprimat raspicat s-au nascut si personajele sale atat de complexe, umane, in ultima instanta. De aici valoarea exceptionala a scriitorului, care a introdus in literatura romana nu arhetipuri, ci personaje vii. De aceea, daca, in general, arta nu trebuie judecata valoric prin biografia autorului, tin sa-i dau dreptate regretatului Valentin Tascu, atunci cand spune ca Ioan Slavici poate fi regasit in personajele sale. Si, poate tot de aceea, datorita talentului sau autentic si fiindca a fost la curent cu marea literatura europeana, Slavici a facut scoala, in sensul acesta devenind cu adevarat un clasic al literaturii romane. Pentru ca, la fel ca prietenul sau Eminescu, cel care a deschis poeziei romanesti usa universalitatii, acelasi lucru l-a facut Slavici pentru proza.
Cele cinci lucrari prezentate in aceasta carte – Popa Tanda, Gura Satului, Budulea Taichii, Moara cu noroc, Padureanaca – constituie cea mai mare realizare a unui scriitor menit sa ne infatiseze „comedia umana“ a ardeleanului de rand, intr-o lume conservatoare aflata intr-o rapida si profunda innoire.
GHEORGHE SCHWARTZ