Autorul, care a pledat întreaga lui viaţă pentru umanitarism şi pacifism, împotriva "stupidităţii sângeroase a războiului", a reuşit în Jocul cu mărgele de sticlă, ultimul său roman, să descopere parcă formula, dacă nu a fericirii, cel puţin a serenităţii. Dacă romanele anterioare stăteau sub semnul scindării, fiind construite pe diverse opoziţii personificate de personajele aflate în relaţii antagonice, în Jocul... personajul central pare să-şi fi regăsit unitatea, prin renunţarea la interesele egoiste şi prin acceptarea sacrificiului în folosul comunităţii, al ordinului. Romanul devine o metaforă pentru activitatea creatore, singura capabilă să unifice conflictul dintre instinct şi spirit.