Castelul întruchipează imposibilitatea omului de a descifrasensul existenţei sale civice. K.,personajul principal, încearcă să-şi întâlnească angajatorul, în vederea preluării postului proaspăt obţinut.Un lucru cât se poate de obişnuit, s-ar spune.În lumina acestei motivaţii, limbajul lui Kafka este simplu şi sobru, contrastând cu peripeţiile declanşate de o dorinţă cât se poate de banală, dar a cărei realizare depinde întru totul de castel. Interferenţa permanentă dintre raţional şi iraţional, dintre fragilitatea individului şi violenţa exercitată asupra sa de acea ordine osificată, absconsă şi ostilă(reprezentată de castel), cu trimiteri la absurditatea birocratismului şi la absenţa oricărei comprehensiuni între personaje(fără a ne afla însă pe tărâmul literaturii absurdului), dezvăluie cititorului imaginea unui scriitor împătimit de tragismul singurătăţii ultragiate. Unul dintre marii clasici ai prozei neclasice prin excelenţă.