Calea amara a Chinei
de luni pana vineri intre 10-18
oriunde in tara
Această carte nu va fi un studiu care îşi propune să se ocupe de fiecare aspect al istoriei moderne a Chinei şi niciun studiu foarte specializat, de tipul celor care sunt indispensabile pentru cei care lucrează în domeniul academic, însă adesea inaccesibile pentru cei din afara lui. Am avut intenţia să integrez istoria politică, culturală şi socială a Chinei într-un tot şi să înfăţişez modul în care locurile în care au trăit, iubit şi muncit oamenii au influenţat felul lor de gândire şi de comportare. Am considerat, de asemenea, important să expun unele dintre direcţiile spre care s-au orientat lucrările de istorie, politică şi literatură chineză din ultimele decenii, mai cu seamă pentru că ţara însăşi a devenit mult mai accesibilă pentru cercetători.”, Rana Mitter, Oxford, septembrie 2003
“Cu o proză irezistibilă şi o analiză pătrunzătoare, Rana Mitter zugrăveşte un portret strălucitor şi plin de viaţă, decisiv pentru înţelegerea sufletului Chinei moderne.”, Iris Chang, New York Times
“Un text provocator pentru înţelegerea trecutului şi prezentului unei ţări zguduite de schimbare şi de creşterea importanţei sale în problemele globale; o carte entuziasmantă şi straniu de optimistă.”, Graham Hutchings, fost corespondent în China al Daily Telegraph
Carti similare cu Calea amara a Chinei, ISBN: 9735715910
Alte carti de la Bic All similare cu Calea amara a Chinei, ISBN: 9735715910
Opinii si recenzii pentru: Calea amara a Chinei
Indicatii pentru a scrie un bun review
- Acorda-ti timpul necesar pentru a te familiariza cu produsul.
- Completeaza titlul review-ului. Exemplu: "O lectura de neratat".
- Sumarizeaza experienta proprie avuta.
- Include atat punctele forte cat si punctele slabe, explicand de ce acolo unde este cazul.
Ai grija sa:
- Nu incluzi limbaj neadecvat, care poate jigni sau leza anumite persoane.
- Nu postezi linkuri catre companii concurente sau catre articole ce nu sunt relevante pentru acest produs.
Ai o intrebare in legatura cu acest produs?
Daca vrei mai multe informatii despre acest produs, sau pur si simplu ai o intrebare pentru noi, te rugam sa ne lasi un mesaj pe pagina Facebook sau sa ne scrii un mail. Facem tot posibilul astfel incat sa iti raspundem rapid.