Berlin. Batalia din Gropius (vol.3 din seria Berlin)
de luni pana vineri intre 10-18
oriunde in tara
La Corint Junior, continuăm seria Berlin cu al treilea volum Bătălia din Gropius. O distopie captivantă care se adresează adolescenților, scrisă de autorii italieni Fabie Geda și Marco Magnone.
Este decembrie 1978 şi iarna se abate asupra Berlinului. De ambele părţi ale Zidului, stratul alb al zăpezii a îngheţat peste casele şi şcolile în ruină, peste parcurile şi curţile pustii. În ultimii trei ani, un virus incurabil a exterminat populaţia adultă a oraşului, constrângându-i astfel pe copiii şi tinerii care au supravieţuit să trăiască la voia întâmplării, până când, odată ajunşi la vârsta maturităţii, boala să-i ucidă şi pe ei.
De data aceasta, un război necruţător se dezlănţuie între grupurile de tineri, care duc zi de zi o luptă dură pentru hrană şi resurse. Grupul din Tegel, condus de nemiloasa Wolfrun, incendiază adăposturi şi seamănă teroarea în Gropius, cartierul simbolic al Berlinului, sub privirile îngrozite ale Christei și ale lui Jakob. Nimeni și nimic nu pare să îi oprească, și totuși cineva mai păstrează încă în inimă o scânteie de umanitate...
Alte carti scrise de Fabio Geda, Marco Magnone
Carti similare cu Berlin. Batalia din Gropius (vol.3 din seria Berlin), ISBN: 9789731287195
Alte carti de la Corint Junior similare cu Berlin. Batalia din Gropius (vol.3 din seria Berlin), ISBN: 9789731287195
Opinii si recenzii pentru: Berlin. Batalia din Gropius (vol.3 din seria Berlin)
Indicatii pentru a scrie un bun review
- Acorda-ti timpul necesar pentru a te familiariza cu produsul.
- Completeaza titlul review-ului. Exemplu: "O lectura de neratat".
- Sumarizeaza experienta proprie avuta.
- Include atat punctele forte cat si punctele slabe, explicand de ce acolo unde este cazul.
Ai grija sa:
- Nu incluzi limbaj neadecvat, care poate jigni sau leza anumite persoane.
- Nu postezi linkuri catre companii concurente sau catre articole ce nu sunt relevante pentru acest produs.
Ai o intrebare in legatura cu acest produs?
Daca vrei mai multe informatii despre acest produs, sau pur si simplu ai o intrebare pentru noi, te rugam sa ne lasi un mesaj pe pagina Facebook sau sa ne scrii un mail. Facem tot posibilul astfel incat sa iti raspundem rapid.